Sâmbătă, pe 23, am plecat spre Buftea, cu portbagajul daciei burduşit de sfertul de porc ce revenea familiei mele. La prima intersectie importanta din oraş, am paralizat... Nişte civili inarmaţi ne-au făcut semn să oprim. Cred ca aveam ochii beliţi, oricum nu mai beliţi ca ai lui taică-miu. Ne-au dat jos să ne percheziţioneze maşina.
I-am recunoscut pe caţiva... erau bagabonţii oraşului, cei care işi petreceau zilele mai mult prin cârciumi, piete, la table şi pe strazi. Evident, il ştiau pe tata, dar bolnavi de importanţa momentului ar fi controlat-o şi pe mă-sa sub fustă. Işi dădeau indicaţii unul altuia şi luaseră priviri de Rambo, strangand permanent cu o mâna la piept, armele. Şi-au dat coate când au văzut portbagajul daciei verzi plin de carne proaspătă... cred că le-a trecut prin cap să o şi confişte, dar il ştiau pe tata de băiat serios. Parcă totuşi am auzit ceva de genul... "ia uite, bă, şi la ăsta... noi facem revoluţie şi el taie porcu'! "
N-aveam stare in casă, mă uitam când la televizor, când pe geam şi aşteptam să aud şi eu focuri de armă in oraş, să simt blocul ciuruit de gloanţe, cum vedeam la tv. Imi inchipuiam ce aş face dacă, brusc, geamurile apartamentului ar sări in aer ciuruite de gloanţele teroriştilor. Exersam. Mă aruncam rapid la podea, mă băgam intre canapea şi calorifer, iar apoi mă târam pe coate prin casă, să-l salvez pe frati-miu şi pe ai mei. Nu era nici dracu pe afara, ma benoclam pe gem şi nu era ţipenie de om pe strada, deşi stau fix in centrul oraşului. Mă plictiseam, vroiam mai mult. Auzisem că se trăgea şi la Sibiu, Brasov, Cluj, Tg. Mureş... de ce să nu se tragă şi la mine in Buftea, că e fix lângă Bucureşti? Ah... mi-aş fi dorit atât de mult să se tragă! Am taiat-o de nebun pe afară... imi plăcea mult să mă plimb singur pe străzi, iar acum chiar era ceva inedit. Am luat-o spre "Pâine". Cam in dreptul Alimentarei, unde e Angstul acum, imi apare in cale o duduie voinică, intr-o manta verde ca de război şi cu o armă la piept. Cred că era singură...
Dimineaţa, pe 22. Ca şi cum nimic nu s-ar fi intâmplat, am plecat toată familia, la prima oră, să tăiem porcul la ţară. La ieşirea din Buftea, ne face semn de “ia-ma nene” un miliţian. Era obligatoriu sa-l iei. Era chiar un unchi de al mamei care mergea şi el la ţară... dar imbracat in uniformă.
Stateam cu el şi cu frati-miu pe bancheta din spate si dupa inevitabilele intrebari de politeţe, s-a lăsat cam linişte... Nea Florin deschide vorba intr-un târziu, probabil dându-şi seama ca ai mei, deşi ar fi vrut sa vorbească despre asta, nu indrăzneau. "Aţi auzit ce e la Timişoara, nu? E urât, rău, mă, copii!.. Cine ştie ce ne aşteaptă! Cică şi aseara prin Bucureşti ar fi fost ceva... " Tata n-a zis nimic. Nea Florin n-a dezvoltat şi parcă era pregătit pentru orice... Cu curu-n doua luntrii. Se ducea sa taie porcul in uniformă, să fie pregătit indiferent de turnura situaţiei şi nici nu lăsa impresia din discuţia cu ai mei, de e bine sau e rău ceea ce se-ntâmplă. Bănuiam că vorbea despre ceva serios, dar nu mi-am bătut capul.
In timp ce ai mei erau in grădina la mamaie, in jurul porcului, făcându-i de petrecanie, peste câmp, spre pădure se vedeau cum trec tancuri pe şosea, dinspre Târgovişte. Sau taburi... Toată familia a asistat impietrită la trecerea intregii coloane de taburi... vreo 30-40, către Bucureşti. Mie mi-au plăcut, mi s-a scurs ochii după ele. Imi plăcea armata, imi plăceau războaiele... visam de mic sa-mi apăr ţara in război, pentru ca aveam impresia că se va intâmpla cândva, aşa prinsesem eu ideea trimisă catre mine, şoim al patriei şi pionier. La grădiniţă mi-am petrecut o intreagă după-amiaza pus la colţ, pentru că intr-una din plimbările obligatorii de prânz, după ce un colg a recitat in natură o poezie obsedantă, care se termina cu "noi vrem pace, nu război"... pe mine m-a apucat să imit o mitralieră şi o grenadă de asalt, strigând "Noi vrem război, nu pace!". "Unde se duc tancurile astea, bă, Jeane?" zice tata către unchi-miu..."E groasă, bă!"
Am bănuit ceva... mă gândeam că vine războiul mult trâmbiţat in poezii şi discursurile pioniereşti. Eram încântat.
Deşi nu-mi doream, plopul chiar a facut pere... in decembrie.
Cred că pot spune că sunt pasionat de Revoluţia din 89. Aveam doar 12 ani, dar tin minte foarte multe şi ştiu că eu insumi eram extrem de incantat şi curios de ce se intampla atunci. De necrezut pentru unii, chiar si paritii mei se mira… dar imi aduc aminte foarte multe chestii de dinainte si din timpul lui Decembrie 89, chiar daca nici buletin nu aveam. Despre amintirile de dinainte, poate alta data… Acum vreau sa imi amintesc de zilele acelea ale Revoluţiei, un pic dupa ce a trecut mediatiarea asta surprinzatoare pentru mine, la implinirea a 20 de ani de atunci… N-am avut chef sa scriu acum cateva zile, ca parca erau prea multe povesti peste tot, interviuri si pareri. Am evitat in anii maturitatii sa mai ascult interviuri si pareri despre revolutie si am incerca sa-mi creez o imagine doar dupa putinele imagini video si povestile reale cu eroi. Interviurile si parerile celor care au fost in mijlocul evenimentelor mi se par in mare parte dubioase…
Pe vremea cand eram proaspat pionier, mi-aduc aminte ca tataie il injura monstrous pe Ceauşescu, aproape de fiecare data cand il vedea la televizor. Eram oripilat de ce zicea tataie si nu intelegeam cum e posibil ca cineva sa spuna asa ceva despre cel pe care il consideram al doilea tată. De pamânt din Cuca Măcăii, tataie, cel mai mare dintre cei 11 copii ai familiei,a fost nevoit sa vina spre capitala, după ce comuniştii luaseră pamanturile oamenilor, ba chiar lui ii luasera si caii si căruţa. Azi, ca oricare batran, regreta comunismul, dar nu si pe Ceausescu… Zice ca a dus-o bine pe vremea aia. Dar nu vrea sa stie ca dupa aia a dus-o şi mai bine…
Revoluţia m-a prins mândru comandant de detaşament si indesat de idei comuniste. Imi placea ideea de pionier, de mic communist, de patriot si aparator al parintelui nostru si al sotiei acestuia. Cred ca as fi ajunsun important om de partid. Vorba unui pacalici de la mine de la serviciu… “bă, mie revoluţia mi-a distrus viitorul!”
Eu, către nepoțelul meu, care se lipise și de steag, nu numai de gagica blondă:
-- Așa, Toto... pupă steagu'!
Ea, o proaspăt viitoare mămică, deloc încuiată la minte și fără griji in general:
-- E, lasă... nu-l învăța patriot că nu e bine!
Nu-mi permit să comentez dialogul, deoarece viitoarea mămică mi-e cam rudă prin alianță, iar acestea se dovedesc adesea mult mai sensibile la discuții decât rudele de sânge.
Unchi-miu, către mine, după ce am infipt mândru un tricolor intre corturi, intr-un camping:
-- Dă, mă, ăla jos de acolo, că râde dracu lumea de noi!..
Unchiul meu este un nostalgic al vremurilor de dinainte de 90, nu neapărat comunist, si nu neapărat pentru binele lui... dar pun defectul ăsta pe seama grelelor incercări prin care a trecut. Acum se ocupa cu ceva pentru care probabil ar fi facut pușcărie in regimul comunist.
Sambată, sub mesajul "Vinovatii fara vina cer sa se faca lumină", Noii Golani au reconstituit cu un flash mob, una din scenele violente de acum 19 ani, costumaţi in mineri si securişti. Totul a durat 15 minute, foarte puţină lumea asistand, ba chiar după cum se vede intr-una din poze, mulţi stăteau cu spatele pe fantana, neinteresati, chiar dacă erau la doar 5 metri distantă. Colac peste pupază, langă fântană trona un cort unde se strâng semnături pentru candidatura la presedenţie a oligofrenului cu peruca, Nati Meir.
Curios e că cei care iau parte la astfel de comemorari sunt ori tineri cu vârstă maximă de 30 de ani, ori cei de peste 50. Între aceste două vârste se pare ca s-a căscat parăpastia uitarii şi nepasării. Din păcate totul s-a incheiat cu o neintelegere, un nene de la Asociatia Victimelor Mineriadelor s-a ofuscat exagerat de modul in care au ales să comemoreze tinerii golani.
Azi la 21.00 se aprind lumânari la Universitate...
Pe 13-15 iunie se împlinesc 19 ani de la cea mai violentă Mineriadă din istoria României. Prin decizia regimului Ion Iliescu, zeci de oameni au fost omorâţi, iar alte sute au fost arestaţi, bătuţi şi torturaţi. Sâmbătă, 13 iunie 2009, de la ora 12.00, Grupul de Acţiune Noii Golani va sărbatori 19 ani de la victoria regimului Ion Iliescu asupra intelectualilor fascişti şi golanilor drogaţi.
Scris de mine pentru Expresul de Buftea. Coincidenta sau nu, nu are improtanta... cu ce a scris Cabral, baiatul ala negru care mai face si altceva decat AcasaTV.
Dupa cum stiti, stadionul orasului nostru s-a bucurat la meciul de duminica de vizita surpriza a lui Miron Cozma. Am cautat niste explicatii, curios sa aflu de ce am avut onoarea asta, de al gazdui pe individ, la primul sau meci dupa iesirea de la mititica:
- doreste sa investeasca la Buftea, dar nu prea se ajunge cu banii din pensia lasata de tatuca Iliescu. Medicamentele de paranoia recomandate de Vadim sunt cam scumpe.
- cand a sosit la stadion, echipa noastra tocmai a marcat, astfel anuntandu-se ca fiind talismanul nostru norocos. Singura utilitate pe care o mai poate avea in tara asta.
- stiind faptul ca are interdictie in Bucuresti, n-a putut ajunge pe Giulesti la prietenul sau socialist, Copos... si a vrut sa simta parfumul fotbalului mare. A nimerit gresit... Buftea nu le are cu fotbalul mare. Asa ca saptamana viitoare va fi prezent la derby-ul dintre Adunatii Copaceni si Ciorogarla.
- n-a avut intentia sa vina, dar a fost rugat de viitoarea sa sotie. Sa fie oare o doamna din Buftea? Sa avem noi bafta de a se stabili la noi? Si-asa are Buftea prea multi studenti... Sa mai taie din ei si poate planteaza si panselute in oras, cum a facut la Universitate in 90.
Actiunea grupului Noii Golani n-a trecut neobservata in presa, chiar daca nu a beneficiat de maximul de exploatare din cauza subiectului acestei saptamani, o poveste otevista cu un spion bulgar si tradatorul Floricel.
Vazandu-se deranjat, tovarasul a pus mana pe un telefon si militia a curatat locul. Va suna cunoscut? Mai era cineva care facea asa acum vreo 20 de ani... sau tot el in 90 cand l-a sunat pe Cozma sa-l scape de studenti. La RealitateaTV, moderatorul insista ca protestu a fost pasnic si ca jandarmii i-au saltat cu urmatoarele cuvinte "aveti de depus o plangere impotriva unei persoane care v-a lovit, haideti la sectie!" Deci omul a fost retinut pentru ca avea de depus o plangere. Unul dintre baieti s-a ales cu dosar penal pentru port ilegal de arma alba...avea un lant la chei, mai subtire decat ala pe care il poarta Botezatu la brau la discoteca. Insistand, moderatorul primeste un mesaj pe care il citeste... "tovarase Dumitru, si pe tine ar trebui sa te caute niste baieti, sa te scuture sa-ti vina minea la cap".
Si pentru ca n-am avut chef sa scriu nimic despre Craciunul asta si despre sarbatori si restul, chiar daca provocari au fost, vin cu ceva , in sfarsit, mai pozitiv...
Este poza unui om de zapada zambitor, ce a aparut in revista "Lumea copiilor" din Ianuarie 90. Omul de zapada a fost facut de soldati, imediat dupa ce revolutia si-a consumat si ultimii morti. Omul de zapada are intr-o mana tricolorul gaurit, iar cu cealalta arata semnul victoriei, simbolul Revolutiei. Pe cap poarta o casca veche de soldat, pe mana stanga, o banderola tricolora, ca revolutionarii, iar pe el scrie cu crengute de brad... "LIBERTATE"
Precum acest Om De Zapada, ce simboliza atunci intoarcerea zambetului pe buzele romanilor, asa si postul asta al meu sper sa fie o revitalizare a blogului. Ca "dincolo de gardul de la cimitir cineva mai varsa lacrimi fara sir"... e alta treaba. Care oricum nu se uita.
Eu, către nepoțelul meu, care se lipise și de steag, nu numai de gagica blondă:
Actiunea grupului 
Si pentru ca n-am avut chef sa scriu nimic despre Craciunul asta si despre sarbatori si restul, chiar daca provocari au fost, vin cu ceva , in sfarsit, mai pozitiv...