Păstrând proporţiile, cupa câştigată de Chivu, supranumit si căpitanul tricolorilor, o s-o urăsc cum urăsc si chestia aia câştigată de Steaua in 86.

Nu-l halesc pe pocitul ăsta de Chivu, cum nu haleam vorba mieroasă a lu' nea Imi, când explica el cum au câştigat cupa. 

Dacă faceţi un exerciţiu de memorie, o să vă amintiţi că la sfârşitul fiecărui sezon, când apare Chivu in Romania, se impuţesc emisiunile de interviuri cu el. Reporteriţele alea blonde de trotuar sar cu instrumentele in gura lu' ăsta, care avea faima de căpitan al tricolorilor... acum şi câştigător de Champions Ligue. Mă şi ce sfaturi dădea el, ce impresii, ce vorbă plină de experienţă arunca din el! Lucescu e mic copil!

Să vezi in următoarele zile cum apare peste tot şi explică el ce inseamnă să munceşti şi să respecţi meseria de fotbalist, să ai un ţel in viaţă, să lupţi pentru familia ta, pentru patria ta, pentru românii tăi... Mai contează că a fost cel mai slab de pe teren şi a jucat doar de conjunctură?

Când mă gândesc că ani de zile ne va da cu acea cupă in cap, explicându-ne de fiecare dată ce a realizat el... jucătorul, romanul, capitanul şi tatăl model!...

Vă arătasem mai jos un motor de modă veche... acum vă prezint o biciletă tot veche, dar tunată, ca să facă faţă condiţiilor de trafic din zilele astea.

Bicicleta tunată o văd destul de des pe la mine pe aici si e dotată cu oglinzi de scuter, semnal, girofar, casetofon, boxe si portbagaj. Aveti idee pentru ce sunt oglinzile de jos de la roată? Pentru a supraveghea cainii care se iau după bicicletă... 

Pe vremuri, tunarea unei biciclete se rezuma doar la mărgelele de pe spiţe, sârmele colorate de pe spiţe, antena la misto pe portbagaj şi cele mai imbecile chestii, pe care le-am avut şi eu in scurta mea carieră de biciclist... nişte lăcăţele de plastic puse pe butucii roţilor, şi pe care le luam de la avicola, unde erau prinse de gâtul găinilor, pe diferite culori, pentru a le marca vârsta. 

In mod oficial vă anunţ, mai ales pe cei pe care ii fute grija de ocupaţia mea, că de săpămâna viitoare voi avea o nouă indeletnicire... asociat la un fel de Fast Food, numit "Mănânci pe fugă".  Mai precis, să nu se screamă alţii, voi fi eu insuşi bucătar şi vânzător, alaturi de văru' Mau.

A durat cam mult până să-i dăm drumul pentru că am fost supusi la numeroase incercări şi sunt sigur că vom mai fi supuşi. Nu credeam cand am fost atenţionat de toată lumea că mă bag in ceva foarte complicat, dar ştiu sigur că vom fi buni la treaba asta, indiferent de cate piedici ni se vor pune.

Incercercăm să facem un altfel de fast food, un fel de bucatarie in stradă... mai curat, mai sănătos şi mai transparent decât majoritatea. Am investit o grămadă de bani, dar a iesit ceva bun, totul nou şi curat. De marţi sau miercuri ne vedem acolo, cu tot cu laptop si internet. 

Am dedicat şi un blog afacerii noastre şi vă invit să ne vizitaţi des, să vedeţi cum merge treaba in domeniu. 

www.manancipefuga.ro

Vă povesteam mai jos de motoreta pe care o avea tata când eram mic... Spre uimirea mea, după ce am scris despre ea, am surprins pe strada un exemplar la fel. Nu mai văzusem de 10 ani cred! Uitasem cum arată, că nici poze cu ea n-am... Ce aiurea e să n-ai prea multe poze din copilărie, dar la noi cred că exista un singur aparat foto pe o rază de 10 km!

Iat-o in toată splendoarea ei... Cred că şaua e originală, la fel şi portbagajul. A lu' tata nu avea oglinzi din fabrică şi nici cutiile alea cu lacăt de pe spate. Am şi o cădere la activ cu ea... Tata n-a nimerit podul dintre Crevedia şi Ciocăneşti şi am luat-o pe langă, căzând în gârlă, cu tot cu sticlele de lapte pline cu vin.

Mi-au plăcut din totdeauna motoarele... motoretele cum le-am cunoscut eu. Tata avea o mobră verde, iar eu eram innebunit după ea... eram topit, eram bolnav. O ţinea in magazie, iar copiii mă rugau să-i duc pe furiş s-o vadă şi s-o călărească. Eram gelos şi nu vroiam să o terfelească şi alţii, iar pentru că eram cam tăntălău şi nu-i puteam refuza direct, le spuneam că mă omoară tata dacă mă prinde. Mă duceam singur in magazie, mă incuiam acolo, cu un piron pe post de zăvor infipt in uşa de lemn şi mă urcam pe ea. Era verde prazuliu şi o iubeam ca pe mama. Incălecam şaua neagră şi răcoroasă şi ma aplecam pe ea, luând rezervorul in braţe şi contopindu-mă cu fierul. După ce făceam o tură imaginară pe uliţa plină de copii cu gura căscată, ii desfăceam buşonul de la rezervor şi băgam nasul acolo până mă lua ameţeala... Imi plăcea enorm mirosul de benzină!

Băteam câmpurile călare toţi trei pe ea, mama in spate, iar eu pe rezervor. Fără căşti că erau scumpe. Cât imi doream să avem şi căşti! Am crescut cu gândul că voi avea motoretă când mă fac mare şi  faptul că n-am avut parte de bicicletă, m-a inrăit şi mai mult. Dar când m-am făcut mare totul s-a schimbat... Dintr-o dată parcă, nu imi mai plac! Nici nu vreau să mă mai gândesc vreodată să mă mai urc pe vreuna. Ce m-a făcut să mă sucesc in halul ăsta? Traficul şi motoarele de viteză...

Dacă vă intrebaţi cum o mai duc, va trebui să mă laud că am devenit destul de important pentru unii, la mine in oraş. M-a mâncat in cur şi am făcut un site impreună cu văru' din străinătate şi dau din ce in ce mai multe dureri de cap oamenilor importanţi de la mine din sat, dar mai ales lingăilor care dau din coadă printre picioarele lor puturoase.

La inceput au fost buni cu mine... vorbesc de lingăi, despre oamenii importanţi poate altă dată. M-au luat ba cu periuţa, ba cu sfaturi, ba cu propuneri, dar nu i-am băgat in seamă. Toţi 3 sunt un fel de ziarişti, lucrand la diferite fiţuici penibile şi intre timp şi-au deschis fiecare site despre oraş. M-a mâncat iar undeva şi m-am gândit să fac şi eu o fiţuică a oraşului, să-i zicem manifest, nu ziar... deocamdată. De cand am anunţat treaba asta pe site, au innebunit cu toţii... Nu inţeleg exact de ce, poate pentru ca fiecare dintre ei a lucrat la diferiţi stăpâni, iar acum frecă pixul la rece. Ceea ce-i omoară este că nu vor face parte din proiect şi mai ales faptul că fiţuica mea va fi INDEPENDENTĂ! 

Pentru ei, care au scris pe bani şi pe şpagi, care au lins dosuri impuţite ca sa se poată lăuda că sunt ziarişti, este incredibil şi imposibil să existe un ziar independent, care să nu scrie la comandă. Ca şi cu site-ul meu expresuldebuftea.ro... Ei ştiu sigur că e independent, că nu mă plăteşte nimeni, dar lansează căcaturi să mă discrediteze, bazându-se pe faptul că in meseria lor nimeni nu poate fi curat. Tremură de nervi ştiind că există un cretin ca mine, care nu e cumparat şi care face muncă voluntară şi curată in branşa lor. Cred că au impresia că le iau pâinea de la gură... Eu nu vreu să fac o afacere din asta, ci măcar să se mai destupe lumea pe la mine prin sat.

Putorile astea 3 s-au apucat in ultimul timp să mă filmeze, să mă pozeze, să-mi numere maşinile, joburile, berile băute, discuţiile cu prietenii... S-ar putea să sară sânge!

Cârtiţa... e in Buftea de doar 4 ani şi a lucrat până acum la mizerii nesemnificative, intitulate presă... Jurnalul de Ilfov, Buftea News, Şoc, iar in prezent colaborează la radiolynx.ro şi maşini.ro... adică fix nimic. Eu ii spun Cârtiţa, nu neapărat pentru moaca sa, ci pentru că a

Am făcut o pasiune să urmăresc tăranii in trafic şi maşinile lor, care le ţin loc şi de femei şi de mame şi de tot. Nu ştiu cine mă poate contrazice că exemplele de mai jos nu sunt maşini de cocalari, iar dacă vreţi puteţi da răspuns la dilemele mele, că eu nu prea mă pricep la maşini şi nici nu-mi plac. Exclud cocalarii care sunt disperaţi să-şi pună tot felul de numere preferenţiale. 

Cocălării vechi: 

• antene cu ouă kinder, preşuri pe spate extralungi, ledul intermitent verde/roşu de la bord, cd-ul la oglindă, potcoava intre faruri, dungi negre pe caroserie, capace vopsite, autocolante in interior, volan imblănit sau cu piele, ciucuraşi sau zaruri la oglinda, renault scris pe parbriz, căţelul care dădea din cap la lunetă, ştergătoare cu plastic, antena cu sfori care să fluture in vânt.